Start vot pentru proiectele depuse în programul de bugetare participativă!

Secţiunea: comunicate back

15.10.2018

Din 1 iulie când a început depunerea proiectelor în programul de bugetare participativă, sibienii au depus pe platforma [url=https://bugetareparticipativa.sibiu.ro/]https://bugetareparticipativa.sibiu.ro/[/url] un număr de 152 de proiecte. Cele mai multe au fost depuse la secțiunea “Mobilitate, accesibilitate și siguranța circulației” (36), la „Alei, trotuare și zone pietonale” (34), dar și la secțiunea „Spații verzi și locuri de joacă” (30).

În perioada 1 septembrie – 14 octombrie o comisie tehnică din cadrul Primăriei Sibiu a analizat aceste proiecte din punctul de vedere al legalității și fezabilității lor. Un număr de 36 de proiecte au fost declarate eligibile:

- 5 la secțiunea Alei, trotuare și zone pietonale
- 5 la secțiunea Mobilitate, accesibilitate și siguranța circulației
- 7 la secțiunea Spații verzi și locuri de joacă
- 8 la secțiunea Amenajare spații publice (mobilier urban, etc)
- 6 la secțiunea Educație
- 5 la secțiunea Smart City 

Acestea sunt afișate pe https://bugetareparticipativa.sibiu.ro/ pentru ca sibienii să le poată consulta și să voteze câte un proiect la fiecare dintre cele șase secțiuni. Ca să își poată exprima votul, cetățenii trebuie să intre pe această platformă și să își creeze un cont introducând doar câteva date. Prima etapă de vot este deschisă în perioada 15 – 28 octombrie. Primele trei proiecte clasate în funcție de numărul de voturi din fiecare domeniu vor intra automat în a doua etapă de vot.

A doua etapă de vot se va desfășura în perioada 1-15 noiembrie. De această dată sibienii pot vota un singur proiect din toate cele șase secțiuni pe care îl consideră cel mai necesar și benefic pentru comunitate.

Rezultatele finale vor fi afișate pe platformă în 30 noiembrie. Proiectele care vor fi selectate în final vor fi finanțate de Primăria Municipiului Sibiu.

Pentru suport în votarea proiectelor depuse pe platforma de bugetare participativă, vă așteptăm să ne contactați la bugetare.participativa@sibiu.ro sau prin telefon, la numărul 0269/506.526.

e administratie
plata taxe si impozite
taxe si impozite
taxe si impozite firme
acte necesare
petitii onlibe
achizitii publice
cheltuieli publice
rCĂUTARE ÎN ŞTIRI:

ULTIMELE COMUNICATE:

25.04.2024

Primăria Sibiu pregătește reabilitarea spațiului public din fața Cercului Militar

19.04.2024

O nouă sesiune a programului de bugetare participativă

18.04.2024

Încep lucrările pentru eficientizarea energetică a grădiniței Elefănțelul Curios


VEZI TOATE ŞTIRILE